Pleșu

Sunt mereu „în rețea„, cablat, preluat, „angajat”, dependent de drogul urgențelor...

Alături de doctorul care mă somează să mă mișc, am nevoie și de un altul, care să-mi ceară să stau, o oră pe zi, nemișcat, la soare, fără să mă gândesc la nimic.
Absența soarelui mă transformă într-un soi de făptură-bibelou, poți să o pui pe un raft și să te uiți la ea la răstimpuri.
Ana Maria Sandu
Doamna Ana poate că nici nu există și n-a ieșit în seara asta la terasă. E doar o fată care visează cu ochii deschiși și care scrie o poveste, în camera ei de acasă, unde miroase a foc de lemne. Mama ei i-a povestit într-o seară că la maturitate timpul trece foarte repede, ca și cînd cineva i-ar pune sare pe coadă. „Se grăbește și asta îl face nesuferit.” Ea n-a crezut-o nici atunci și nici acum. Se gîndește la liniile fine de pe chip, la ce a lăsat în urmă și la ce o așteaptă mai departe. La niște povești ca niște alunițe, care rămîn pentru totdeauna pe piele. La felul în care niște întîmplări banale devin într-o zi excepționale.
https://dilemaveche.ro/sectiune/dilemablog/articol/oglinzi
Capodopere in dialog, Andrei plesu

Back to Top